Viziunea pe care o prezint aici este una primordialistă. În acord cu această viziune, etnia este un fenomen evolutiv, este un rezultat firesc al proceselor sociobiologice prin care au trecut comunitățile umane de-a lungul mileniilor, dar și în ultimele secole.
De aici provine și titlul volumului – Primordialismul etnic –, un titlu care transmite ideea că atașamentele noastre față de grupul natal, pasiunea cu care ne definim identitar, ardoarea cu care apărăm simbolurile etnice sau naționale, furia pe care o manifestăm față de străini – ele toate sunt stări și trăsături izvorâte din niște adâncuri psihologice originare, arhaice, adică
primordiale, ale naturii umane. Iar etnia – conform paradigmei primordialiste – definește o populație de oameni înrudiți între ei nu doar simbolic, ci și prin ascendența comună, prin faptul că, împreună, sunt purtători ai unor gene care îi diferențiază colectiv de alte etnii. În această lucrare am argumentat teza că tribul și etnia sunt, ambele, o extensie socială și demografică a unor structuri omenești incipiente, mai simple: familia și clanul. Din punct de vedere evolutiv, familia și clanul au reprezentat modelul optim prin care sunt perpetuate genele și însușirile identitare ale unui grup de indivizi înrudiţi, care cooperează între ei pentru a supravieţui fiecare în parte şi în comun.

Vom înțelege, de asemenea, că multe stări psihice și comportamente omenești adeseori sunt generate de manifestarea unui instinct identitar, care răspunde pentru motivația de a ne defini identitatea personală și de grup. Acest instinct funcționează ca un radar social, permițându-ne să ne orientăm în densa arhitectură a relațiilor din jurul nostru și să ne găsim locul în această lume.

Dorian Furtună

etolog, doctor în biologie