Skip to content

Problematica narcisică și relația cu celălalt în traumatismul asociat fenomenului deportărilor din rss moldovenească

Autor: Zinaida Bolea

Traumatismul fenomenului deportărilor din RSS Moldovenească este definit şi prin valenţele sale relaţionale, reprezentând un traumatism relaţional care a determinat schimbări majore în climatul psihologic al grupului. Lucrarea scoate în evidenţă tematici care construiesc linia narativă a traumatismului relaţional: invidia şi trădarea consătenilor, responsabilizarea exclusivă a consătenilor pentru fenomenul deportărilor, pierderea încrederii în relaţiile umane, devalorizarea propriei comunităţi. Aceste constructe şi consecinţe ale traumatismului relaţional sunt derivate din metodologia represivă, care a valorificat animozităţile sociale, astfel actualizându-se, în context regresiv şi de manipulare a comunităţii, tendinţe paranoid-schizoide de funcţionare la nivel individual şi grupal.